| descriere | | casă-muzeu dedicată lui Ion Creangă
Istorie:
Ion Creangă a locuit în incinta mănăstirii Golia din februarie 1866 până în vara anului 1871 (George Călinescu:1973, p.87). A păstrat locuinţa, oarecum abuziv, până în ianuarie 1872, când a predat definitiv cheile (George Călinescu:1973, p.93). În aceşti ani, el a început să predea ca institutor în Iaşi, dând semne tot mai clare că nu intenţionează să urmeze cariera ecleziastică. Între acestea, a fost şi celebrul episod al trasului cu puşca în ciorile adunate pe acoperişul bisericii Golia, moment năstruşnic, descris şi într-un articol din „Curierul de Iaşi” (George Călinescu:1973, p.86). El se instalase la Golia cu soţia sa Ileana - care în 1867 îl părăsea - şi cu fiul lor Constantin, atunci în vârstă de şase ani (George Călinescu:1973, p.78,79). Copilul se juca în ograda mănăstirii sau printre crucile cimitirului de lângă biserică. Dincolo de un gard, în aceeaşi curte, se afla spitalul de alienaţi (George Călinescu:1973, p.73). În 1955 s-a deschis în incinta mănăstirii „Muzeul memorial Ion Creangă” (Radu Popa: 1966, p.36), la iniţiativa directorului de atunci al Arhivelor Statului, Gheorghe Ungureanu (Olga Rusu, Cornelia Grigoriu, Liviu Vasiliu:2003, p.106). Dar, se pare că nu în această clădire a locuit efectiv Creangă, de vreme ce pe atunci ea era folosită drept cancelarie a bisericii (Radu Popa:1966, p.36). Casa care a devenit muzeu a fost aleasă, probabil, datorită aspectului său impunător. Este apreciată, de altfel, ca fiind cea mai veche clădire dintre toate anexele ce au supravieţuit în incinta mănăstirii. Stilul arhitectural – arcadele în acoladă de la uşi, decorul vegetal de la portalul intrării principale ş.a. - o plasează în secolul al XVIII-lea, poate chiar în prima sa jumătate (Radu Popa:1966, p.36). Unii autori au considerat că ar putea data chiar şi din secolul al XVII-lea (Monumente istorice bisericeşti...:1974, p.310). Clădirea are un portic cu patru coloane de piatră şi două încăperi boltite cilindric. Bolţile au fost însă ascunse de un cat, construit deasupra unui planşeu de lemn, în secolul XX. A fost şi ea restaurată în timpul lucrărilor din anii 1943-1947, când s-a respectat înfăţişarea veche a monumentului, inclusiv faţada de piatră aparentă (Radu Popa:1966, p.36). Obloanele masive şi uşile de fier ale clădirii aflate în apropierea altarului, au făcut să se creadă că aici ar fi fost în trecut vistieria sau „gherghirul” mănăstirii (Monumente istorice bisericeşti...:1974, p.310; Radu Popa:1966, p.36). Unii istorici consideră însă că această clădire a fost un depozit de mărfuri, o magazie aşa cum erau şi altele în curtea mănăstirii (Dan Bădărău, Ioan Caproşu:2007, p.201). În astfel de construcţii îşi aduceau negustorii sau locuitorii înstăriţi bunurile de preţ, pentru a le proteja de incendii, furturi sau alte întâmplări nefericite, mult mai frecvente în oraş.
Bibliografie:
BĂDĂRĂU, Dan; CAPROŞU, Ioan, Iaşii vechilor zidiri, Iaşi, Editura Demiurg, 2007.
CĂLINESCU, George, Ion Creangă (Viaţa şi opera), Bucureşti, Editura Eminescu, 1973
*** Monumente istorice bisericeşti din MITROPOLIA MOLDOVEI ŞI SUCEVEI, Iaşi, Editura Mitropoliei Moldovei şi Sucevei, 1974
POPA, Radu, Mănăstirea Golia, Bucureşti, Editura Meridiane, 1966.
RUSU, Olga ; GRIGORIU, Corneliu ; VASILIU, Liviu, Iaşi – citadelă europeană.Trasee de turism cultural, Iaşi, Editura Sedcom Libris, 2003
Cătălina Mihalache cercetător ştiinţific, Institutul de Istorie "A. D. Xenopol"
revenire la pagina de ansamblu
|