Manastirea Golia

Biseica mănăstirii Golia

hramuri: Înălţarea Domnului, Izvorul Tămădurii şi Sf. Treime

Istorie:

Începuturile acestui monument nu sunt cunoscute cu exactitate, el fiind precedat, probabil, de o bisericuţă de lemn cu cimitir aferent (atestată indirect de o piatră funerară datâd in 1515), apoi de o alta, din piatră, cu hramul Înălţarea Domnului. Din inscripţia de pe o cruce din abanos, cu ferecătură de argint aurit (1564), aflăm doar ctitorii celei din piatră. Ştim aşadar că ea fusese construită, în a doua jumătate a secolului XVI, de logofătul Ioan Golăe şi de soţia sa Ana, de vărul său, vornicul Maxim Burnar şi de soţia lui Antimia. Peste ani, Ioan Golăe dispărea în condiţii tragice, fiind decapitat de Iancu Sasu Vodă (1579-1586), fiul lui Petru Rareş. Dar ctitoria lui avea să îi ducă numele mai departe, în varianta Golia. Astfel, documnte din 30 mai 1604, 20 ianuarie 1606 şi 30 martie acelaşi an confirmau faptul că văduva lui şi fiul ei Mihail, închinaseră ctitoria lui Golăe mănăstirii Vatoped din muntele Athos. Slaba administrare a Athosului aducea însă o ruinare rapidă, făcând necesară intervenţia lui domnitorului Vasile Lupu. În 1650, acesta începea reconstruirea bisericii, folosind o echipă de meşteri italieni veniţi din Polonia(Drăguţ: 154). Rezidirea era întreruptă însă de bincunoscuta lui detronare din 1653. Conform pisaniei din 24 mai 1660, fixată în pridvor, deasupra uşii naosului, lucrările au fost duse la bun sfârşit de fiul său, Ştefăniţă Lupu Vodă(1659-1661). Într-un alt text, din peretele vestic al pronaosului, se menţionează şi numele meşterului care desăvâşise pictura: „Matei al lui Ioan”. De altfel, diferitele vârste ale zugrăvelilor din Golia ne ajută să clarificăm evoluţia nu tocmai simplă a edificiului. Bunăoară, o inscripţie din pridvor, „ano 1594”(Popa: 30), i-a îndemnat pe unii cercetători să deducă două lucruri: că zugrăveala din acea porţiune aparţine epocii lui Ioan Golăe şi că Vasile Lupu nu a reluat totul de la zero, continuând construcţia primului ctitor (Popa: 30). Alţii însă, interpretează altfel lucrurile, pornind de la mărturia Paul din Alep, care văzuse Golia lui Vasile Lupu chiar în anul căderii acestuia (1653). Călătorul observând atunci portretele ctitorilor, istoricii concluzionează că biserica era zugrăvită la acea total sau parţial,(Caproşu: 194), lui Ştefăniţă Vodă revenindu-i doar sarcina unor retuşuri.  Apoi, multă vreme nu fusese de găsit chipul celui de-al doisprezecelea apostol, la numărătoare ieşind mereu doar unsprezece. Ultimul era descoperit abia în 1943, când se spăla pictura şi se observa pe a unsprezecea figură o mână care ieşea din colţul format de perete şi arcul de boltă. Desprinzându-se o bucată de tencuială, se constata că fresca veche continua pe sub arcul bolţii. Ceea ce arăta că până la înălţimea ferestrelor se păstrase zidirea lui Golăe, meşterii lui Vasile Lupu dărâmând însă restul pentru a prelungi pereţii şi a extinde încăperea în lungine şi lăţime (Monumente: 307). Tot în 1943 se descopereau în conca absidelor, deasupra ferestrelor, două fragemente de pictură din vremea lui Vasile Lupu: o scenă Deisis şi glorificarea Sfintei Fecioare (Monumente: 307). Din punct de vedere pictural, mai merită atenţia cele două portrete votive din pronaos, refăcute în anii 1838-1840: în partea de sud, Vasile Lupu cu chivotul noii biserici, Ecaterina Doamna, copiii lor Ştefăniţă şi Ruxandra, plus egumenul Gherasim, sub care se reuşise restaurarea din secolul XVIII; în partea de nord, Ieremia Movilă, cu chivotul unei clădiri în mână, Ioan Golăe cu un chivot de biserică (ce nu poate fi al bisericii din secolul XVI, spune Radu Popa: 33), soţia lui Ana, fiul lor Mihail şi egumenul Grigorie Irinopoleos, care ceruse, în 1838, reînnoirea picturii; (Monumente: 307). Cum cei doi mitropoliţi trăiseră în secolele XVIII, respectiv XIX, este clar că portretele lor constituie nişte adaosuri târzii, cel mai probabil din 1840(Caproşu: 219). Mai mult chiar, dacă ne amintim că Paul din Alep văzuse în 1653 portretele celor trei fiice ale lui Vasile Lupu, nu numai a domniţei Ruxandra, deducem că figura egumenului Gherasim, adăugată la 1840, înlătura chipurile a două dintre domniţe(Caproşu: 218). Dintre mormintele demne de semnalat se remarcă, în colţul de sud-vest al pronaosului, pe locul de înhumare al primilor ctitori, Ioan Golăe şi Ana, se află sarcofagul de marmură al Sultanei(1753), soţia lui Constantin Racoviţă. Dintre celelalte pietre funerare, mai însemnate sunt mormintele Anei(m.1663) şi al lui Toma Cantacuzino (m.1665), al Ecaterinei Bucioc (m.1679), posibilă soră a doamnei Teodosia, prima soţie a lui Vasile Lupu(Caproşu: ), mormintele Ecaterinei(1685), soţia lui Velicico Costin, al Smarandei Mavrogheni(m.1837)(Iftimi:198-208), soţia lui Scarlat Calimachi(Monumente: 307) . Cercetătorii sunt departe de a se pune de acord în privinţa etapelor construirii monumentului, Gh. Balş rezumând(1933) situaţia într-o singură frază:
„...d-l Zotta mai mult ca o sugestiune, iar d-l Ghika ca o ipoteză foarte verosimilă, tind a arăta că faţada actuală de piatră de talie, până la cornişă, este construcţia datorită lui Vasile Lupu, pe când partea superioară, deasupra cornişei, este aceea reconstruită în veacul al XVIII-lea. Până acuma, părerea în general admisă(şi pe care admis-o şi eu într-o carte precedentă) era tocmai contrară, adică se credea că partea superioară a clădirii era ceea ce se mai putea vedea din biserica lui Vasile Lupu[...] Ipoteza celui din urmă este, fără greş, cea adevărată” (Balş:159-160).

Ştim însă sigur că ansamblul Golia a cunoscut un lung şir de modificări, adăugiri şi restaurări, fapt ce explică de ce turlele au o cu totul altă ornamentaţie comparativ cu faţada clădirii(Erhan: 41). După ce Ştefăniţă Lupu Vodă terminase biserica(1660), Duca-Vodă (1665-1666; 1668-1672; 1678-1683) dădea poruncă egumenului Macarie să refacă zidurile. Astfel se ridică turnurile rotunde de la colţurile incintei(1668-1672)(Bogdan: 203), ele adăugându-se turnului de la intrare, mai vechi, se pare, decât ctitoria lui Vasile Lupu(Caproşu: 200). În ceea ce priveşte turnul-clopotniţă, există ipoteza potrivit căreia acesta ar data din vremea lui Ieremia Movilă. Astfel s-ar explica, după unii, prezenţa acestui domnitor printre ctitorii pictaţi în pronaos. Oricum, un asemenea turn nu avea cum să însoţească o simplă biserică boierească (Popa: 8). La 29 mai/31 mai/15 iunie 1738(Neculce: 807; Caproşu: 196), când domnitor era Grigore Ghica II, un puternic cutremur ucidea meşterii aduşi să repare urmele incendiului din vremea lui Constantin Mavrocordat(1733-1735). Se reuşea totuşi refacerea coronamentului, alcătuit din şase cupole dispuse în filă, sistemul de boltire fiind o combinaţie între tradiţioanele arce piezişe molodoveneşti şi kokoşnichi ruseşti(Drăguţ: 154). În 1838, la îndemnul egumenului Grigorie Irinopoleos, se refăcea sa, mai corect spus, se degrada vechea pictură . În 1855, prin voinţa egumenului Meletie, arhitectul Brandel ridica turnul-clopotniţă cu 20 m. Această înălţare exagerată ducea însă la fisurarea turnului, în 1899 punându-se problema dărâmării lui. După intervenţia regelui Carol I (Zotta: 25), arhitectul Nicolae Gabrielescu îl readucea, în 1900, la dimensiunea originară, dinaintea adăugirii cerute de Meletie. Cu acea ocazie, se construia şi scara în spirală, cu 83 de trepte. După cutremurul din 1940 (Opriş: 136), se constată un amplu efort de reparaţii, început în 1943, întrerupt puţin timp în 1944, dar reluat şi finalizat spre sfârşitul anului 1947(spălarea picturii, recondiţionarea zidului şi dotarea lui cu olane cimentate). Tot atunci se descoperea o tainiţă circulară ce ajunge până la acoperiş şi se termină cu o mică boltă.
Iniţial biserică de mir, Golia devenea aşezământ monastic şi intra sub control grecesc până la secularizarea din 1863. În perioada 1947-1992 a fost biserică parohială, pentru ca din 1992 să devină mănăstire misionară.

Memoria locului:

• Legenda spune că boierul Ion Golăe ar fi zidit biserica aceasta pentru a o cuceri pe Ana, o frumoasă orfană care jurase că nu se va căsători decât cu acela capabil să construiască un adăpost viabil contra frecventelor atacuri ale vecinilor. Într-unul din aceste nefericite momente, părinţii săi fuseseră ucişi, ea scăpând numai după ce se ascundea sub o lespede de mormânt. Prin urmare logofătul „... a purces să ridice zid înalt cu turn, din care să se vadă dincotro vine pericolul. Şi ca să se micşoreze primejdia profanării locului a ridicat acolo şi o bisericuţă de piatră, pe care mai apoi Vasile Vodă a cuprins-o între zidurile ctitoriei sale...”.(Agrigoroaiei: 57).

• În 1687, mănăstirea era incendiată de oştile polone conduse de Ian Sobieski.

• Turnul mănăstirii servea drept închisoare ocazională pe la 1705, ca loc de adăpost în timpul ciumei din 1819, dar şi în vremea asediului întreprins în 1821 de trupele lui Alexandru Ipsilanti (Popa: 15,17).

• În partea de vest a ansamblului se păstrează vechea „casă de apă”, de la mijlocul secolului XVIII. Debitului apei crescând semnificativ în timpul lui Grigore Ghica(1766), - când se captau, cu ajutorul unor conducte de ceramică, noi izvoare din jurul Iaşilor - cişmeaua mănăstirii era scoasă în stradă(1768). În „casa de apă” exista un filtru din care lichidul se vărsa într-un bazin, printr-o gură mare de leu, iar de acolo în rezervorul din faţa cişmelei, de unde se distribuia în oraş(Caproşu: 208).

• În interiorul bisericii au fost îngropate, provizoriu, viscerele şi creierul cneazului Grigori Aleksandrovici Potemkin (1739-1791), mort în apropiere de Iaşi(Zotta: 12).

• Deşi locul nu a fost descoperit încă, se ştie că în biserică a fost înhumat Iacov(Zotta: 8), iniţial patriarh la Constantinopol, apoi refugiat în Moldova. Este găzduit la Golia, unde ajunge egumen. Oficiază aici căsătoria lui Constantin Duca Vodă cu Maria Brâncoveanu (1693) şi a lui Antioh Cantemir cu Catrina, fiica marelui logofăt Dumitrache Ceaurul (1696). Moare în 1698.

• În 1711, Golia este vizitată de ţarul Petru I al Rusiei, care apreciază frumuseţea aşezământului(Neculce: 553).

• La 5 februarie 1842, Golia găzduia ceremonia înmormântării fostului domnitor lui Ioniţă Sandu Sturdza, înhumarea având însă loc la Bărboi, ctitoria Sturzeştilor (Caproşu: 216-217)

• În turnul Goliei se înfiinţa un post de pompieri(1859), care prelua sarcina de a supraveghea oraşul de la cei opt clopotari din turnul biserii Trei Ierarhi: „...s-a instalat la 1859 un post de pojarnici, care veghea asupra focurilor ce se întâmplau în oraş, şi la caz de primejdie nu numai că se suna din trivoga de alarmă, dar se trăgea şi clopotul cel mare...” (Bogdan:333).

• În casa parohială a locuit(1866-1872) şi diaconul Ion Creangă(Ion Arhip et al: 61) care, la începutul anilor 1870, se lega de memoria locului printr-un gest hilar şi neobişnuit în universul monastic: trasul cu puşca în ciori!!!(Călinescu: 105-106).

• Se spune că la Golia ar fi existat un ospiciu încă de timpuriu, legându-se de legenda creată în jurul unei icoane lângă care s-ar fi vindecat miraculos ctitorul de la 1660, Ştefăniţă Lupu(Popa: 17). După secularizarea averilor mănăstireşti, în colţul sud-estic al Goliei se înfiinţează un ospiciu pentru alienaţi mintali (ţinuţi în lanţuri, fără asistenţă medicală), păstrat aici până în 1905, când este mutat la Socola(Bogdan: 439; Zotta: 16). La 1870, incinta Golei găzduia o cazarmă(Caproşu: 205) pentru ca apoi, în 1911, să se facă modificări pentru a se aduce aici depozitele Arhivelor Statului(C. Turcu: Monumente istorice: 310).

Bibliografie:

Agrigoroaiei, Elidia, Legende din Moldova,Bucureşti, Ed. Sport-Turism, 1984.
Arhip, Ion; Rusu C-tin Liviu; Parascan, C-tin, „Nu ştiu alţii cum sînt...”. Ion Creangă, Iaşi, Ed. Junimea, 1983, p.61.
Balş, Gheorghe, Bisericile moldoveneşti din veacurile al XVII-lea şi al XVIII-lea, Bucureşti, Institutul de arte grafice „E.Marvan”, 1933.
Bădărău, Dan, Caproşu, Ioan, Iaşii vechilor zidiri, Iaşi, Casa Editorială Demiurg, 2007.
Bogdan, N.A., Oraşul Iaşi. Monografie istorică şi socială, ilustrată, [ediţia a doua], Iaşi, Ed.Tehnopress, 1997.
Călinescu, George, Ion Creangă, Bucureşti, Ed. pentru literatură, 1966.
Drăguţ, Vasile, Dicţionar enciclopedic de artă medievală românească, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1976.
Iftimi, Sorin, Cercetări privitoare la istoria bisericilor ieşene, Iaşi, Ed. Trinitas, 2008.
Neculce Ion, Opere. Letopiseţul Ţării Moldovei. O samă de cuvinte, ediţie îngrijită de Gabriel Ştrempel, Bucureşti, Ed.Minerva, 1982.
Opriş, Ioan, Comisiunea monumentelor istorice, Bucureşti, Ed. Enciclopedică, 1994.
Popa, Radu, Mănăstirea Golia, Bucureşti, Meridiane, 1966.
Zotta, Sever, Mănăstirea Golia. Schiţă istorică, în „Ion Neculce. Buletinul Muzeului Muncipal Iaşi”, fascicola 5, 1925.

Andi Emanuel Mihalache cercetător ştiinţific, Institutul de Istorie "A. D. Xenopol"

revenire la prima pagina