| descriere | | biserica ca hramuri “Sfinţii Atanasie şi Chiril” (18 ianuarie) şi “Duminica Mironosiţelor” (Duminica a treia după Paşte), mănăstire de maici
Istorie:
A fost ridicată de domnitorul Vasile Lupu şi de familia sa (doamna Teodosia/Tudosca, fiul Ioan, fiicele Maria şi Ruxandra) în 1638, pe una din moşiile lui. Pisania care atestă acest lucru se află deasupra uşii de intrare în pronaos. Ctitorul a înzestrat-o cu toate cele necesare şi a închinat-o apoi mănăstirii Trei Ierarhi (Viorel Erhan :2003, p.65). Şi moşia din jur a fost dăruită tot Trei Ierarhilor (N.A.Bogdan :2004, p.459). În anii următori, a fost în repetate rânduri distrusă şi apoi iar reparată. La 1702 a fost refăcută şi înfrumuseţată de Constantin Duca Vodă, aşa cum precizeză şi inscripţia montată pe peretele sudic al bisericii (Viorel Erhan:2003, p.66). În 1809 a fost refăcută de Serafim, egumenul mănăstirii Trei Ierarhi. Despre aceste lucrări stă mărturie o altă pisanie, în limba greacă, fixată în peretele nordic al mănăstirii (Viorel Erhan:2003, p.66). Cutremurul din 1940 a afectat grav biserica, la fel şi războiul care a urmat. În 1959 s-au făcut din nou reparaţii. Ultima restaurare datează din anii 1983-1986 şi a fost marcată printr-o altă inscripţie, montată în interior, în pronaos. Cu acest prilej s-au pictat pereţii interiori, în tehnică fresco, de către Vasile şi Violeta Carp (Viorel Erhan :2003, p.66). A fost metoh al mănăstirii Caracalu, de la Muntele Athos, de unde provenea şi egumenul Serafim (Sorin Iftimi:2000, p.61). Până în 1863, când s-a promulgat legea secularizării averilor mănăstireşti, a rămas mănăstire de călugări. Apoi a devenit biserică de mir. Din 2001 a revenit la statutul de mănăstire, de această dată pentru maici, prilej cu care a primit şi cel de-al doilea hram, “Duminca Mironosiţelor” (Viorel Erhan :2003, p.66-67). Astăzi se află în incinta Grădinii Botanice din Copou, înfiinţată în 1960 (Sorin Iftimi:2000, p.61). În jurul bisericii se află un cimitir. Aici au fost înhumaţi intelectuali cunoscuţi ai oraşului şi unii refugiaţi din Basarabia, după 1941 (Viorel Erhan :2003, p.68).
Construcţia :
Este ridicată din piatră şi cărămidă, tencuită în exterior şi fără alte decoraţii. Are un plan simplu, dreptunghiular, doar altarul având o formă semicirculară. Pridvorul a fost adăugat ulterior şi cu acest prilej s-a zidit intrarea iniţială, prin partea de nord, rămânând deschisă doar intrarea nouă, prin partea de vest a pridvorului. Are o singură turlă scundă, pătrată, deasupra pronaosului (Viorel Erhan :2003, p.67). Acoperişul este simplu, în două ape, doar turla având o acoperire uşor rotunjită.
Obiecte bisericeşti:
Posedă mai multe obiecte bisericeşti din a doua jumătate a secolului XIX, inclusive icoana Sfântului Atanasie îmbrăcată în argint, din 1890. Are şi câteva cărţi valoroase, datând din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea (Viorel Erhan :2003, p.67).
Bibliografie:
BOGDAN, N.A Oraşul Iaşi. Monografie istorică şi socială, ilustrată, retipărire a ediţiei a II-a (din 1913), Iaşi, Editura Tehnopress, 2004
ERHAN, Viorel Mănăstiri şi biserici din oraşul Iaşi, Iaşi, Editura Tehnopress, 2003
IFTIMI, Sorin Pelerin în Iaşi. Ghid pentru vizitatori, Iaşi, Editura Trinitas, 2000
Cătălina Mihalache cercetător ştiinţific, Institutul de Istorie "A. D. Xenopol"
revenire la prima pagina
|