| descriere | |
Biserica Curelari cu hramul Pogorârea Sfântului Duh
Istorie:
Biserica nu datează, cum s-a crezut, de la 1682, când era pomenită într-o„diată a lui Ştefan Zugravul”(Bogdan:232), ci este menţionată mult mai devreme, începând cu 4 aprilie 1663(Caproşu: 379). Este ctitoria breslei curelarilor şi ciubotarilor (Bogdan: 232). Înfăţişarea ei primară nu s-a păstrat până astăzi, ceea ce putem vedea noi acum fiind rezultatul unor restaurări făcute la 1761(Caproşu: 379). Atunci i s-a adăugat pridvorul(la început deschis, ulterior închis) cu clopotniţa de deasupra lui(Caproşu: 379). Biserica este semnalată în rapoartele consulare ca fiind incendiată în 1822, din cauza ienicerilor(Caproşu: 380). Interiorul bisericii a suferit o nouă restaurare în 1875(Caproşu: 380).
Memoria locului:
- Biserica a fost înconjurată probabil de un zid de piatră, vestigiile acestuia putând fi văzute în partea de sud, între casa parohială şi casa Başotă. Acolo se păstrează încă un portal prin care intrau la biserică fetele de la o şcoală existentă pe timpuri ăn vecinătate(Erhan: 174).
- „...Se mai văd la Curelari frumoase pietre de mormânt...”(Balş: 244). Persistă şi azi asemenea reminiscenţe, aproape îngropate în pământ, ceea ce demostrează astfel vechimea cimitirului. Se presupune că acesta era mult mai extins, acum totul fiind acoperit de construcţii(Erhan: 174).
Bibliografie:
Balş, Gheorghe, Bisericile moldoveneşti din veacurile al XVII-lea şi al XVIII-lea, Bucureşti, Institutul de arte grafice „E.Marvan”, 1933.
Bădărău, Dan, Caproşu, Ioan, Iaşii vechilor zidiri, Iaşi, Casa Editorială Demiurg, 2007.
Bogdan, Nicolae Andriescu, Oraşul Iaşi. Monografie istorică şi socială, ilustrată, Iaşi, Ed. Tehnopress, 1997.
Erhan, Viorel, Mănăstiri şi biserici din oraşul Iaşi şi împrejurimi, Iaşi, Ed. Tehnopress, 2003.
Andi Emanuel Mihalache cercetător ştiinţific, Institutul de Istorie "A. D. Xenopol"
revenire la prima pagina |