descriere | | Istorie
A fost construită între 1893-1897 pe locul fostului Teatru Mare de la Copou şi al şcolii de Belle-Arte. Planurile au fost realizate de arhitectul Louis Le Blanc. (Monumente: 1969, p. 74), (I. Agrigoroaiei, I. Toderaşcu: 2007, p. 210). Piatra de temelie fost pusă la 28 aprilie 1892 în prezenţa A.S.R. Principelui Moştenitor Ferdinand. Se află sub aulă. (Aurel Bejenaru ... : 1974, p. 57). O altă dată precizată este 23 mai 1893 (I. Agrigoroaiei, I. Toderaşcu: 1997, p. 12). Inaugurarea clădirii a avut loc la 21 octombrie 1897, în timpul ministeriatului lui Spiru Haret, la ea participând regele Carol I, regina Elisabeta, primul ministru D.A. Sturdza şi rectorul N. Culianu. Pe perioada refugiului la Iaşi, universitatea a fost sediu pentru Ministerul de Război şi pentru Ministerul Învăţământului. (Dan Jumară: 2006, p. 153). De la înfiinţare şi până în decembrie 1933 a purtat denumirea „Universitatea din Iaşi”. Prin decretul regal nr. 3119, din 2 decembrie 1933 a primit titulatura de Universitatea Mihăileană din Iaşi. Prin decretul-lege 886, din 2 decembrie 1942 s-a numit Universitatea „Cuza Vodă”. Reforma învăţământului din 1948 a dus la o nouă modificare, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (I. Agrigoroaiei, I. Toderaşcu: 2007, p. 207). În prima jumătate a secolului XX Universitatea s-a extins, fiind ridicate noi corpuri. (Constantin-Liviu Rusu, Olga Rusu: 2000, p. 48). Intrarea principală dă în „Sala paşilor pierduţi” decorată cu picturi semnate de Sabin Bălaşa. În faţa universităţii se află statuile lui A.D. Xenopol, pe locul unde fusese amplasat grupul statuar Mihai Eminescu, şi cea a lui Mihail Kogălniceanu. Dintre rectorii universităţii îi amintim pe N. Culianu, A.D. Xenopol, George Bogdan.
Memorie
A impresionat prin dimensiunile sale, fiind o „clădire enormă, având până la 300 de odăi.” (N.A. Bogdan: 2004, p. 51).
Bibliografie:
Agrigoroaiei, I., Toderaşcu, I., Inaugurarea Palatului Universitar de la Copou (octombrie 1897), în Iacob, Gheorghe (coordonator), Universitatea din Iaşi. De la modelul francez la sistemul Bologna, Iaşi, Editura Universităşii „Alexandru Ioan Cuza”, 2007. Agrigoroaiei., I., Toderaşcu I., Noul palat universitar de la Copou. 100 de ani de la inaugurare, Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 1997. Bejenaru, Aurel, Agrigoroaiei Elida, Memoria locurilor ieşene. Ghid turistic, Iaşi, 1974. Bogdan, N.A., Oraşul Iaşi. Monografie istorică şi socială ilustrată, Iaşi, Tehnopress, 2004. Iacob, Gheorghe (coordonator), Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”. Omnes in uno, Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2007. Iacob, Gheorghe (coordonator), Universitatea din Iaşi. De la modelul francez la sistemul Bologna, Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2007. Jumară, Dan, Palatul Universităţii din Iaşi. Universitatea nouă, în Monumentul (coordonatori Silviu Văcaru, Aurica Ichim), Iaşi, Editura Trinitas, 2006. Jumară, Dan, Vechi edificii ieşene. Studii, Iaşi, Princeps Edit, 2007. Monumente din municipiul şi judeţul Iaşi. Ghid bibliografic, (coordonator Constantin Gâlea), Iaşi, 1969. Ostap, Constantin, Mitican Ion, Primăria Municipiului Iaşi. Pagini de istorie, evocări, legende, Iaşi, Tehnopress, 2001. Platon, Gheorghe, Cristian, Vasile, Istoria Universităţii din Iaşi, Iaşi, Editura Junimea, 1985. Rusu, Constantin-Liviu, Rusu, Olga, Souvenir de Iassy, Iaşi, Editura Erota, 2000. Sandu, Antonio, Morariu, Irina, Boboc, Anamaria, Clădiri de patrimoniu în Municipiul Iaşi, Iaşi, Editura Lumen, 2008.
ALEXANDRU ISTRATE cercetător ştiinţific, Institutul de Istorie "A. D. Xenopol"
revenire la prima pagina
|