| descriere | | Biserica Nicoriţă, cu hramul Sf.Ioan cel Nou de la Suceava (2 iunie)
Istorie:
Biserica mănăstirii Nicoriţă a fost construită în perioada 1626-1627(după alţii 1627-1629, vezi Erhan: 33), de hatmanul Nicoară Baltag, zis Nicoriţă, şi de jupâneasa lui Todosia, pe vremea când scaunul Ţării Moldovei era ocupat de fratele ei, Miron Barnovschi (Jumară: 118). Pe locul unde astăzi se află biserica Nicoriţă, exista cândva o biserică de lemn, cu acelaşi hram, făcută în amintirea momentului(1402) când domnitorul Alexandru cel Bun întâmpina aici moaştele Sf. Ioan cel Nou de la Cetatea Albă(Jumară: 118). Acest aşezământ iniţial dispărând, pe ruinele apărea lăcaşul ridicat de Nicoriţă, cu turn-clopotniţă ridicat peste pridvor(Curinschi: 27). Atingând o anume notorietate, era vizitată, în secolul XVII, de patriarhul Macarie, tatăl călătorului Paul din Alep (Jumară: 120). Mai amintim că dintre cele patru clopote ale aşezământului, unul a fost turnat la Braşov, în 1790 (Erhan: 132). Biserica nu mai are inscripţii vechi, deasupra uşii de la intrare nepăstrându-se decât una în limba greacă. Ea vorbeşte de reparaţia făcută la 1814(nu 1818 cum spune G. Balş:102) de arhimandritul Nicodim Vanzarve(Jumară: 122), care i-a dăugat pridvorul şi clopotniţa(Erhan: 131). Asupra monumentului s-a intervenit de multe ori: în 1858(sub îndrumarea arhimandritului Athanasie), când era construită stăreţia, în 1926, când fost reclădită o parte din casa parohială şi a fost realizată pictura interioară, în 1945 şi 1950, când erau ancorate şi reancorate zidurile afectate de cutremurul din 1940 şi, mai ales, în august-septembrie 1968, când se reuşea o consolidare importantă a edificiului(Jumară: 123). Din păcate, atunci dispăreau resturile de pictură rămase nevăruite în 1950(Jumară: 123). Alte surse vorbesc de posibile intervenţii în 1838, 1863, 1963-1967(Monumente: 284).
Memoria locului:
- N.A. Bogdan spunea, fără a da amănunte, că biserica a aparţinut breslei seidacarilor şi teslarilor(Bogdan: 219).
- În jurul bisericii a existat şi un cimtir, desfiinţat după 1876 (Erhan: 132).
- Tradiţia spune că domnitorul l-ar fi însărcinat pe hatmanul Nicoară să supravegheze ridicarea ctitoriei din centrul Iaşilor, numită astăzi Barnovschi. Voievodul este însă informat că hatmanul “caută să facă mari economii în construirea bisericei lui Vodă, pentru ca să-i rămâie şi lui cu ce să zidească o biserică mai mică. Aflând Miron-vodă de chiverniseala hatmanului său, a poruncit slujbaşilor săi să-l zidească pe hatman de viu, chiar în păreţii biserii sale”(Bogdan: 219).
- O altă legendă, la fel de neverosimilă, acreditează ideea că domnitorul fiind invidios pe ctitoria hatmanului Nicoară, nu i-ar fi dat permisiunea s-o sfinţească(Bogdan: 219). Deşi contrazic adevărul istoric, cele două legende ilustrează un scenariu mitologic binecunoscut, în care eroul îşi atinge ţelul numai după ce depăşeşte obstacole-tip sau acceptă nişte mari sacrificii.
Bibliografie:
Balş, Gheorghe, Bisericile moldoveneşti din veacurile al XVII-lea şi al XVIII-lea, Bucureşti, Institutul de arte grafice „E.Marvan”, 1933.
Bogdan, Nicolae Andriescu, Oraşul Iaşi. Monografie istorică şi socială, ilustrată, Iaşi, Ed. Tehnopress, 1997.
Curinschi, Gheorghe, Monumentele de arhitectură din Iaşi, Bucureşti, Ed. Meridiane, 1967.
Erhan, Viorel, Mănăstiri şi biserici din oraşul Iaşi şi împrejurimi, Iaşi, Ed. Tehnopress, 2003.
Jumară, Dan, Biserica Nicoriţă, cu hramul «Sf. Ioan cel Nou de la Suceava», în “Ion Neculce. Buletinul Muzeului de Istorie a Moldovei”, serie nouă, nr. II-III, 1996-1997, p.117-124.
Monumente istorice bisericeşti din Mitropolia Moldovei şi Sucevei, Iaşi, Ed. Mitropoliei Moldovei şi Sucevei, 1974.
Andi Emanuel Mihalache cercetător ştiinţific, Institutul de Istorie "A. D. Xenopol"
revenire la prima pagina
|